Experiente Educatie Parentala Democratica si Constienta

Alina Ghinescu, Curtea de Arges

Am asteptat cu mare drag si nerabdare venirea pe lume a copiilor nostri si credeam ca suntem pregatiti sa fim "parinti buni". Insa, o data cu trecerea timpului, am realizat ca este foarte greu, am fost pusi de foarte multe ori in situatii neplacute. Mai ales atunci cand copiii nostri plangeau, ni se parea ca a venit "sfarsitul lumii".

In urma participarii la seminariile pentru parinti am reusit sa trecem peste acest "obstacol", am inteles rolul plansului si faptul ca ii putem lasa pe copiii nostri sa planga si chiar ii putem sustine si ajuta sa faca asta.

Te faci de rusine! Baieteii nu plang niciodata! Fetitele mari nu plang! Mi se intampla deseori ca atunci cand suntem in locuri publice copiii nostri sa planga si asa-zisi "binevoitori" sa nu se poata abtine de la urmatoarele comentarii: "te faci de rusine, baieteii nu plang niciodata!, fetitele mari nu plang! etc". Aceste comentarii (pe care le faceam si eu inainte sa cunosc beneficiile plansului copiilor mei) ma pun pe ganduri si imi confirma faptul ca acum am evoluat ca parinte.

"Copiii mei dupa o repriza buna de plans, in care noi le suntem alaturi, sunt mult mai veseli si mai cooperanti!"

Inainte aveam tendinta de a le impune copiilor mei ce trebuie sa faca, fara a lua in considerare macar parerea sau optiunea lor si bineinteles ca de putine ori erau multumiti.

Am invatat insa, ca putem fi senzitivi, putem sa alegem calea de mijloc bazata pe medierea situatiilor dificile, acea atitudine democratica in care se tine cont si de ce dorim noi si de ce vor copiii si aceasta abordare a dat randament de fiecare data.

Inainte se intampla de foarte multe ori sa tip, sa ma rastesc la copii si aveam foarte multe procese de constiinta, ma invinovateam, ma gandeam ca nu sunt o mama buna si ca nu sunt in stare sa am grija de copiii mei si sa ii educ asa cum mi-as dori.

Si mamele sunt oameni care au slabiciuni si zile mai putin bune!

Acum insa dupa ce am parcurs tot programul Educatie Parentala Constienta (Aware Parenting), am inteles ca nu sunt singura mama care trece prin astfel de episoade si ca asta nu inseamna ca nu sunt o mama buna, doar ca si mamele sunt oameni care au slabiciuni si zile mai putin bune!

"Mami, dar nu stiu cum sa ma joc, vreau sa vii cu mine"!

Nu imi amintesc ca in copilaria mea mama sa imi spuna "hai sa ne jucam"! Nici eu nu prea le spuneam copiilor mei asta, ba mai mult, atunci cand ei ma invitau la joaca, eu mereu aveam cate ceva de facut. Preferam sa se joace singuri si eu sa imi fac treaba, pana intr-o zi cand fetita mea a venit la mine si mi-a zis: "Mami hai sa ne jucam cu papusile!" si eu i-am raspuns: "Mergi si te joaca singura ca eu spal vasele!". Atunci ea mi a zis: "Mami, dar nu stiu cum sa ma joc, vreau sa vii cu mine"!

M-am oprit atunci din ceea ce faceam si ne-am jucat cu papusile si spre surprinderea mea mi-a placut!

De 6 ani nu fac altceva decat sa am grija de copii, de sot si de casa, de mine uitasem. Tot ce incercam sa fac pentru mine era sortit esecului, pentru ca de fiecare data gaseam scuze legate de copii. Ma obisnuisem asa, eu nu prea mai contam, nici ca om nici ca femeie.

Dupa ultimul seminar la care am participat, cel despre "Cum sa ne mentinem vitalitatea si pofta de viata", am plecat in prima excursie, doar cu sotul meu, 4 zile. Eu zic ca e un mare pas inainte!!!

Experiente Educatie Parentala Democratica si Constienta

Emanuela Diaconu, Bucuresti

Am fost mereu preocupata sa aflu cat mai multe despre nevoile si emotiile copiilor inainte sa devin mama. Insa, in momentul in care fetita mea era cu mine si nu doar "in capul meu", am dat "de greu".

Cel mai greu era sa ii accept emotiile puternice, in special plansul si crizele de furie. Cand aceste momente apareau, pur si simplu eram coplesita si nu imi doream decat sa se termine imediat sau "sa plece in camera ei si sa revina atunci cand se calmeaza".
Vedeam ca este foarte dificil pentru ea si ca se simte respinsa de mine. Simteam ca eu ar trebui sa fiu cea care o ajut sa se linisteasca, dar pur si simplu nu reuseam sa ii ofer acest suport. Ce ma frustra poate si mai tare era fapul ca mai eram si psiholog, deci mai rau de atat nu se putea!
Norocul si sansa au facut (si nu exagerez deloc cand spun asta) ca o prietena sa imi spuna ca se vor tine la Bucuresti doua conferinte despre emotiile copiilor si despre disciplina si am hotarat imediat sa particip.
Acolo am inteles mult mai clar faptul ca, atunci cand un copil plange sau face o criza de furie, principala lui nevoie este sa fie acceptat cu trairile lui dificile si sa nu fie singur.

Mami, de ce nu ai intalnit-o pe acesta Doamna inainte? De ce inainte nu ma lasai sa plang?

Iata ca, dupa un weekend solicitant pentru noi, fetita mea a inceput sa planga si sa fie extrem de agitata. Am fost pur si simplu provocata imediat de viata reala si m-am intrebat: de ce sa nu incepi din acest moment sa aplici ceea ce ai aflat?

Pentru prima data am actionat diferit si i-am spus fetitei mele: "Te inteleg ca ai nevoie sa plangi si sa stii ca plansul iti face bine, te ajuta sa te eliberezi de stres si de suferinta, iar mami a aflat acest lucru astazi de la o Doamna si imi pare rau ca nu am stiut asta pana acum". Am continuat sa o incurajez sa planga, am oprit masina si am luat-o in brate. Ea plangea, iar eu ii spuneam ca de acum inainte o sa ii fiu alaturi ori de cate ori are nevoie.
Dupa ce a plans cat a avut nevoie si s-a linistit mi-a spus cu fata rosie si luminoasa:
"Mami, de ce nu ai intalnit-o pe acesta Doamna inainte?! De ce inainte nu ma lasai sa plang?"

"Mami trebuie sa spunem tuturor ca plansul face bine, el pur si simplu scoate nervii din tine si agitatia"

Am fost foarte entuziasmata de rezultatele pe care le-am avut in relatia cu fiica mea asa ca am inceput sa le vorbesc mamicilor despre abordarea AP a Alethei Solter. Cel mai mult a contribuit la asta sugestia fetitei mele care mi-a spus: "Mami trebuie sa spunem tuturor ca plansul face bine, el pur si simplu scoate nervi din tine si agitatia". Mai mult de atat, intr-o zi pe strada a vazut cum o mamica se uita la copilul ei care plangea si parea destul de debusolata asa ca a mers si i-a spus: "Sa stiti ca plansul face bine si ca este ok sa planga".

Experiente Educatie Etica – Invatam sa Traim Impreuna (LTLT)

Participare curs

“Învăţând să trăim împreună” a fost nu doar o experienţa plăcută, o sursă de noi informaţii, ci şi un instrument util în disciplinarea unui colectiv de elevi inteligenţi, cu multă personalitate, pentru care trebuie să te reinventezi continuu, precum şi un mod de a le arăta părinţilor profesionalism şi a le câştiga încrederea . Dacă la început credeam că sunt lucruri cunoscute, am realizat că abordându-le într-un mod diferit, putem obţine rezultate diferite.”

Laura Anca Perijoc
Profesor invatamant primar
Şcoala Gimnazială Nr. 162 – Sector 1, Bucureşti

“Cursul ,,Invatand sa traim impreuna,, a fost un prilej minunat sa ne intalnim, sa impartasim din experienta noastra si, mai ales, sa invatam cum sa ne acceptam unii pe altii, cum sa intelegem diferentele ce exista intre noi, cum sa...TRAIM IMPREUNA, printre si prin ,,chioscuri,, fara ca acest lucru sa devina o...povara...
Daca noi stim asta, ii vom putea invata si pe elevii nostri sa reuseasca acest lucru...
Multumim pentru profesionalism si pentru oportunitatea oferita...”

Iuliana Tomescu
Profesor consilier scolar
Scoala Gimnaziala Nr.128

Implementare program Invatand sa Traim Impreuna
„LTLT nu este doar un simplu curs sau o ora in plus petrecuta la scoala, sesiunile propuse vorbesc despre oameni si nevoile lor sufletesti, despre emotii si trairi, despre aspecte care nu pot fi cantarite, dar pot atarna greu in timp, daca nu ne ingrijim de viitorul nostru. Si elevii nostri reprezinta viitorul!”

Oprea Elena Diana
Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” Targovişte

„Este uimitor cum niste joculete, impartasiri de experiente si exprimarea unor opinii, ne pot apropia si pot schimba atat de multe la noi. Astept cu nerabdare ora de dirigentie in care ne putem "juca" fara sa simtim ca de fapt noi suntem ora de ora cu un pas mai aproape de o societate in care educatia etica este ceva de la sine inteles.”

Ema Ciobota – Scoala Pro Ingenio, Bragadiru

„Prin intermediul acestor sesiuni am invatat cat de important este sa-i lasam pe elevi sa-si manifeste creativitatea, sa-i ascultam atunci cand au ei nevoie sa ne comunice ceva si nu doar atunci cand trebuie sa ne transmita ceva. Am avut ocazia sa-mi pun in practica si sa-mi dezvolt calitati extrem de utile unui profesor consilier cum ar fi : empatia, flexibilitatea, acceptarea neconditionata, responsabilitatea si creativitatea.”

Andreea Iorga Scoala gimnaziala nr 179 , Bucuresti

Experiente Educatie Etica – Invatam sa Traim Impreuna (LTLT)

Feedback elevi implicati in programul Invatand sa Traim Impreuna:

“Ne-am distrat făcând acele activităţi, dar am învăţat şi să cooperăm, să împărţim cu ceilalţi şi să nu fim răi unii cu alţii”

Denisa
Cls. A IV-a - Şcoala Gimnazială Nr. 162 – Sector 1, Bucureşti

“Am învăţat că nu trebuie să fim egoişti, că trebuie să-i ajutăm pe cei care au nevoie. Mie mi-ar plăcea să fiu într-un grup care să-i ajute pe pe copiii nevoiaşi”

Stefan
Cls. A IV-a - Şcoala Gimnazială Nr. 162 – Sector 1, Bucureşti

"Ma bucur ca mi-am cunoscut colegii mai bine, acum suntem ca o familie."

Maria

"Imi place foarte mult la scoala noua si cu ajutorul dvs. am reusit sa imi fac chiar mai mulți prieteni decat aveam la scoala veche. Si nu ma simt deloc altfel, pentru ca am observat ca fiecare in parte este altfel."

Yara
Scoala gimnaziala 179 , cls a II-a

„Noi am inteles ca toti suntem egali si daca ii respectam pe cei din jurul nostru, ne respectam pe noi insine”

Miruna, Cristina, Emilia, Lorenzo

„Am invatat in aceasta ora ca trebuie sa respectam pe toata lumea indiferent de nationalitate.”

Ioana, Roxana
cls a VII-a Scoala gimn nr 31, Bucuresti

Feedback profesori care implementeaza LTLT in scoala:

„Dupa 3 luni de aplicare, am observat o imbunatatire a comportamentului elevilor in ceea ce priveste stapanirea reactiilor violente, acceptarea celor din jur, toleranta. „

Elena Ridl – Olga Gudynn

„De ce aplic LTLT? pentru ca nu vreau sa raman in amintirile elevilor mei numai ca profa de romana, pentru ca ii iubesc si imi fac griji pentru viitorul lor, pentru ca vreau sa le ofer - atat cat pot - un sprijin la formarea unor caractere frumoase.
LTLT nu este doar un simplu curs sau o ora in plus petrecuta la scoala, sesiunile propuse vorbesc despre oameni si nevoile lor sufletesti, despre emotii si trairi, despre aspecte care nu pot fi cantarite, dar pot atarna greu in timp, daca nu ne ingrijim de viitorul nostru. Si elevii nostri reprezinta viitorul!”

Oprea Elena Diana
Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” Targovişte

Experiente Educatie Etica – Invatam sa Traim Impreuna (LTLT)

Am inceput sa-i vad altfel pe colegii care inainte erau izolati, nu-i mai critic Si nu numai pe ei, in general am inceput sa interactionez mai mult, sa vad ce fel de persoane sunt si sa nu mai judec dupa aparente, pt ca aparentele sunt inselatoare. Din activitati si din observatiile de zi cu zi i-am cunoscut mai bine pe colegi si mi-am dat seama ca am gresit eu. Si cand imi dau seama ca gresesc recunosc, ceea ce inainte nu faceam, din incapatanare. Putem sa gresesc si tot ca mine era. M-au ajutat in special discutiile pe marginea povestilor din manual, care aveau toate o morala, pe care am putut sa o inteleg si sa o adopt.

ADINA, cls a IX-a, Lic Voievodul Mircea

In urma acestor activitati am inceput sa gandesc altfel, cand sunt criticata de ceilalti sa nu mai raspund si sa nu ma las afectata.

ANA, cls a IX-a, Lic Voievodul Mircea

Mi-am dat seama ca in ultima vreme, dupa toate aceste activitati, am inceput sa ma cunosc mai bine pe mine si pe ceilalti din jurul meu. Cand am fost aleasa seful clasei mi-era teama ca restul colegilor o sa ma privesca diferit, ca pe-un sef sau ca pe un dusman. Mi-am dat seama ca nu e asa, pentru ca daca nu dai ordine si ii intelegi, ai rabdare cu ei si te straduiesti sa le intelegi ideile si sa ii accepti asa cum sunt, atunci o sa te vada ca pe un coleg care are grija de ei, nu ca pe un sef.
Toata clasa s-a schimbat in bine dupa activitatile LTLT. Inainte baietii stateau doar la fotbal, fetele doar la muzica, in pauze. Acum baietii n-au ce face fara fete, fetele se plictisesc fara baieti. Facem jocuri noi. Cateodata, daca fetele vor sa mearga la muzica sau baietii la fotbal este ok, ne intelegem unii pe altii, iar pauza urmatoare stam din nou impreuna. Practic am invatat sa traim impreuna si sa ne protejam unul pe altul. E f mare schimbarea pentru ca inainte nu ne pasa unul de altul.

Georgia, cls a V-a, Aletheea

Existau colegi in clasa mea care isi bateau joc de mine, imi vorbeau urat, ma excludeau din jocul lor, nu doreau sa lucreze in echipa cu mine, nu imi dadeau temele daca lipseam de la scoala. Eram nervos cand ii vedeam ca se comporta asa cu mine, imi venea sa-i lovesc. Dupa activitatile LTLT colegii si-au schimbat atitudinea fata de mine. Acum daca s-ar purta la fel cu mine, nu as mai fi ca la inceput, i-as ignora. Ma bucur mult ca s-a incheiat conflictul! Nu vreau sa-mi mai aduc aminte de acea perioada! A trecut. Acum totul e bine.

ANDREI , cls a V-a– Pro Ingenio

Experiente Sprijin Emotional prin metoda Sandwork Expresiv

Am voie sa cresc mare!

Iulia Feordeanu, observator proiect Sandwork Expresiv®

“Incheieturile ei sunt atat de fragile!” – este gandul care ii trece prin minte voluntarei imediat dupa ce Carina a inceput sa se joace in ladita cu nisip.

Carina, o fetita in varsta de 10 ani, este subponderala si din ochii ei negri, cu privire intensa, lipseste reflexia bucuriei.

“A fost internata de mai multe ori”, spune bunica ei, strangandu-si umerii intr-un gest de neputinta, ca si cum ar spune: “s-a facut tot ce era de facut, nici doctorii nu stiu ce sa ii mai faca”: “La inceput a fost o iritatie intestinala, apoi ulcer si apoi din nou inflamatie. Vedeti, fetita este din ce in ce mai slaba... bineinteles – cum sa poata manca saracuta de ea cu toate durerile astea de stomac?”

...La centrul unde isi petrece timpul dupa orele de scoala, copiii sar si rad zgomotos, in jurul ei. Carina nu vrea sa stea niciodata impreuna cu ei la masa. Ea se asaza separat si isi scrie temele, incet ... prea incet. Exista riscul de intarziere in dezvoltare.

Mama Carinei a parasit-o pe cand ea avea 6 ani. Carina nu stie de ce. Nu stie daca mama a plecat in Italia sau in Spania sa lucreze sau daca traieste pe strada sau daca mai are frati. Carina nu mai stie nimic de ea. La inceput a intrebat foarte mult de mama ei, apoi s-a oprit. S-a hotarat sa astepte.

“Isi asteapta mama. Asteapta sa creasca”, se gandeste voluntara. “Cresterea presupune sa ai o mama care sa te creasca si sa se uite mandra la tine”.... si voluntara simte un nod in stomac.

De cand a inceput proiectul de Sandwork Expresiv® Carina s-a jucat in liniste, printre ceilalti, atat de discret incat oricine poate uita ca se afla in incapere. Se joaca cu papusi, face picnic pentru ele in ladita cu nisip.
Alege cu grija farfuriutele mici, sa fie de aceeasi culoare, pune paine, chiar si o fata de masa. Toarna cu grija nisip in olitele mici de lut si le pune pe masuta papusilor. Face lucrul asta sedinta dupa sedinta...

O luna dupa incheierea proiectului: psihologii si voluntarii cer un feedback despre copiii care au participat la proiect.

Bunica fetitei nu isi poate stapani nerabdarea si vrea sa impartaseasca: “Stiti ce s-a intamplat? Intr-o zi, cand a venit acasa de la scoala Carina mi-a spus: <> si asta a si facut! Greutatea ei se imbunatateste cu fiecare saptamana!”

Voluntara Carinei este fericita si se gandeste: “Mama Carinei – oriunde ar fi ea – poate fi foarte mandra de fiica ei . Carina s-a decis sa acorde o sansa vietii si sa creasca in continuare!”

Experiente Sprijin Emotional prin metoda Sandwork Expresiv

Comoara din nisip

Delia Dascalu, asistent proiect Sandwork Expresiv ®

Baiatul s-a nascut fara nici o dovada legala a venirii lui pe lume, nu a avut nici macar certificat de nastere, nu exista nici un martor al existentei lui. Era al 9-lea sau al 10-lea copil nascut de catre o mama cu probleme mentale severe care traia pe strada, fara sa aiba o adresa fixa.

Fratii si surorile lui au fost imediat luati si adoptati de la spital, unul dintre copii, in varsta de doi ani a murit din cauza violentelor la care a fost supus de catre un barbat cu care traia, aceasta femeie, mama lui, la momentul respectiv.

Tomas a fost mai norocos: matusa materna, care avea un loc de munca intr-un centru pentru copii, l-a luat in grija ei si a familiei ei care locuia in acel moment si lucra in centrul pentru copii. Tomas a crescut astfel impreuna cu multi alti copii din centru.

Thomas sufera de hiperactivitate si poate deveni destul de agresiv. “Avem nevoie sa facem ceva cu nivelul lui de agresivitate”, spune Elena, directoarea centrului.

“Ce poti sa faci in legatura cu agresivitatea unui copil?”, se intreaba voluntara la prima sesiune a proiectului cand il intalneste pe Tomas care se joaca miscandu-se repede si haotic – intre lazile cu jucarii si ladita cu nisip.

De-a lungul proiectului, in ladita, Tomas desfasoara razboaie dupa razboaie. Ca alternativa, cateodata aveau loc adevarate competitii – cu masini, cu motociclete. “Cel mai puternic va invinge, ceilalti vor fi invisi!”. Curand atentia ei asupra jocului lui Tomas scade, ii scade si interesul fata de proiect. Incep indoielile: se intreaba ce cauta acolo si cum ar putea sa ajute faptul ca ea sta si priveste jocul baiatului.

Sesiunea a 10-a.
Aceasta sesiune a trecut repede cu gandurile voluntarei zburand aiurea. Daca ar fi intrebat-o cineva nu ar fi putut sa spuna ce s-a jucat Tomas in ladita cu nisip. In mod surprinzator, in drumul catre casa, in autobuz una dintre colegele voluntare care statea alaturi de ea si Tomas in proiect ii spune: “Astazi Tomas s-a jucat frumos si in liniste. A fost o placere sa va am alaturi in timpul sesiunii”.

Sesiunea a 11-a.
Indoielile voluntarei incep sa se topeasca si renaste speranta. Incepe sa fie atenta din nou la jocul lui Tomas. Razboi bineinteles. Dar parca era ceva diferit in felul in care construia armatele si le aseza, parca atmosfera era diferita. Armatele parca nu se pregateau de razboi. Si, ca si cum Tomas i-ar fi citit gandurile, ii explica voluntarei cu rabdare: “Vezi armatele astea, nu se lupta, soldatii doar se antreneaza. Si dupa ce termina antrenamentul vor lupta pentru o comoara!” „Vor lupta PENTRU...”, se gandi voluntara dar fu intrerupta de urmatoarea intrebare a lui Tomas: “Cum te cheama?”. Tomas o privea pe voluntara drept in ochi asteptand. Ea inghite in sec, ii ia o vreme sa raspunda, emotionata: “Irina!” Tomas zambeste mandru si spune “Irina este numele comorii atunci!”, si peste “comoara”ingropata cu grija scrie in nisip IRINA.

La cateva luni dupa terminarea proiectului, feedback-ul despre comportamentul lui Tomas spune ca este mai concentrat, se descurca bine la scoala si abilitatile lui sociale s-au imbunatatit.